Decizia CCR nr. 458/2022Punctul 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 25.10.2022 · dosar 1.461/97/2018
Punctul 21
21. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate în raport cu critici similare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 462 din 1 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1041 din 1 noiembrie 2021, Curtea a constatat că prevederile criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate. Curtea a statuat că ajutoarele salariale prevăzute de art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora. Ele nu fac parte din categoria drepturilor fundamentale, astfel că legiuitorul este în drept să dispună cu privire la conținutul, limitele și condițiile de acordare a acestora, precum și să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării lor, fără a fi necesară întrunirea condițiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală (a se vedea Decizia nr. 462 din 1 iulie 2021, precitată, paragraful 19). Statul are deplină legitimitate constituțională să acorde sporuri, premii periodice și alte stimulente personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea sunt drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale consacrate și garantate de Constituție, legiuitorul având libertatea de a le modifica în diferite perioade de timp, de a le suspenda și chiar de a dispune anularea lor (a se vedea Decizia nr. 462 din 1 iulie 2021, precitată, paragraful 20). ...
Sursa oficială ↗