Decizia CCR nr. 445/2022Punctul 41

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.10.2022 · dosar 1.785A/2022
Punctul 41
41. În exercitarea atribuțiilor constituționale privind legiferarea, parlamentarii nu sunt subordonați niciunei voințe exterioare (electoratul care l-a ales, partidul al cărui membru este etc.), votând în acord cu propria conștiință, și au obligația de a respecta cu bună-credință normele constituționale și legale, precum și procedurile parlamentare instituite prin regulamentele celor două Camere. Parlamentarul, deputat sau senator, are la dispoziție o serie de garanții procedurale pentru a-și exercita mandatul în acord cu prevederile constituționale. Participarea la procedura parlamentară de legiferare presupune posibilitatea de a avea inițiativă legislativă, de a lua cunoștință de proiectul de lege sau propunerea legislativă și documentele aferente, de a le examina în vederea formulării de amendamente, de a participa activ la dezbateri prin luarea cuvântului și, în final, de a exprima un vot cu privire la actul normativ. Așadar, exercitarea mandatului reprezentativ, în serviciul poporului, implică participarea la o serie de activități inerente procedurii de legiferare, documentarea parlamentarului în privința materiei supuse reglementării, formularea unei opinii cu privire la inițiativa legislativă supusă dezbaterii, menită să asigure adoptarea unei decizii în cunoștință de cauză, corespunzătoare interesului general al societății la momentul legiferării. Prin urmare, votul final pe care un membru al Parlamentului îl dă asupra actului normativ nu reprezintă altceva decât rezultatul acestei activități prealabile, desfășurate în condițiile prevăzute de legi și regulamente. Așa fiind, Curtea constată că principiul mandatului reprezentativ pune accent pe legătura politică a parlamentarului cu electoratul său, respectiv pe independența sa în exercitarea mandatului în raport cu o voință exterioară, și pe votul său în acord cu propria conștiință. ...
Sursa oficială ↗