Decizia CCR nr. 432/2022Punctul 14

14. Față de criticile formulate de autorul sesizării, referitoare la încălcarea art. 73 alin. (3) lit. m) și a art. 76 alin. (1) raportat la art. 44 alin. (1) teza a doua și alin. (2) teza a doua din Constituție, se observă faptul că dreptul de preempțiune grevează, prin esența sa, atributul dispoziției ca element esențial al dreptului de proprietate, astfel că norma prevăzută de art. I pct. 1 din legea criticată, care permite lărgirea sferei terenurilor agricole care nu intră sub incidența Legii nr. 17/2014 și, în consecință, care permite vânzarea respectivelor categorii de terenuri fără respectarea dreptului de preempțiune, contravine scopului Legii nr. 17/2014, scop care, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 586 din 14 iulie 2020, este „cel al evitării fărâmițării proprietății funciare din extravilanul localităților“. Se învederează, totodată, că Legea nr. 17/2014 este legea organică ce reglementează cadrul general referitor la vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan, precum și că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat, pe de o parte, că dispozițiile unei legi organice pot fi modificate/completate printr-o lege ordinară, „dacă acestea nu conțin norme de natura legii organice, întrucât se referă la aspecte care nu sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice“ (Decizia nr. 876 din 9 decembrie 2020, paragraful 20), și, pe de altă parte, că „regimul proprietății și al dreptului de proprietate, și încă la nivel general, reprezintă o realitate juridică ce guvernează raporturile juridice de o valoare socială semnificativă, ce reclamă reglementarea printr-o lege organică, pe când regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate reprezintă o altă realitate juridică, de o importanță mai mică, putând fi stabilită prin legi ordinare sau, după caz, prin ordonanțe“ (Decizia nr. 336 din 11 iunie 2020). ...