Decizia CCR nr. 391/2022Punctul 12

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.09.2022
Punctul 12
12. Se arată că în nota de fundamentare a Ordonanței Guvernului nr. 18/2021 s-a menționat că Legea nr. 584/2002 a stabilit direcțiile principale de acțiune și măsurile necesare pentru prevenirea transmiterii infecției cu HIV și combaterea eficientă a bolii SIDA, precum și pentru protecția specială a persoanelor afectate de acest flagel. Potrivit aceleiași note de fundamentare, pentru fundamentarea, elaborarea și supunerea spre aprobare Guvernului a Strategiei naționale pentru supravegherea, controlul și prevenirea cazurilor de infecție cu HIV/SIDA, pentru respectarea convențiilor, a tratatelor și a celorlalte acte internaționale la care România este parte și pentru monitorizarea întregii activități în domeniu, a fost constituită, prin Hotărârea Guvernului nr. 330/2003, comisia națională pentru supravegherea, controlul și prevenirea cazurilor de infecție HIV/SIDA, organizată ca organism interministerial fără personalitate juridică, sub autoritatea prim-ministrului, pe lângă Secretariatul General al Guvernului, condusă de către consilierul prim-ministrului cu atribuții în domeniul asigurării sănătății populației. ...
Sursa oficială ↗