Decizia CCR nr. 391/2022Punctul 29
Punctul 29
29. Raportat la cele de mai sus, Curtea constată că, în timp ce Comisia funcționa „pe lângă“ Ministerul Sănătății, Comitetul funcționează „în coordonarea“ Ministerului Sănătății. Dacă primul organism avea atribuții stabilite prin lege în domeniul supravegherii, controlului și prevenirii cazurilor de infecție cu HIV/SIDA, cel de-al doilea nu are astfel de competențe detaliate prin lege. Însă Ministerul Sănătății este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, și reprezintă autoritatea centrală în domeniul asistenței de sănătate publică (potrivit art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 2 martie 2010). Acesta are ca obiectiv general, printre altele, dezvoltarea sistemului de sănătate publică la nivel național, regional și local în vederea eficientizării supravegherii și controlului bolilor transmisibile, netransmisibile și impactului factorilor de mediu asupra sănătății populației [art. 3 lit. j) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010]. Totodată, potrivit art. 4 alin. (1) pct. 1 și 2 din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010, Ministerul Sănătății organizează, coordonează și controlează, după caz, activități de: asistență de sănătate publică, promovare a sănătății și medicinei preventive, asistență medicală de urgență, curativă, de recuperare medicală, asistență medicală la domiciliu, care se acordă prin unitățile sanitare publice sau private, precum și asistență de medicină legală și de medicină sportivă; asigură supravegherea și controlul aplicării legislației de către instituțiile și organismele care au responsabilități în domeniul sănătății publice, al asigurărilor sociale de sănătate și de către unitățile sanitare din sectorul privat de asistență medicală, colaborând în acest scop cu organismele profesionale din domeniul medico-sanitar din România, cu autoritățile publice locale și cu alte instituții abilitate. ...
Sursa oficială ↗