Decizia CCR nr. 387/2022Punctul 23

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.07.2022 · dosar 19.582/302/2017
Punctul 23
23. Curtea a mai constatat că prevederile legale criticate nu conțin norme contrare dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare. Procedura de constatare și sancționare a contravențiilor de către agentul constatator (în cazul de față, Inspectoratul de Stat în Construcții) reprezintă o etapă administrativă, aceasta fiind urmată de cea jurisdicțională, declanșată prin acțiunea judiciară a contravenientului. Astfel, dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 reglementează o cale de acces la instanța judecătorească, respectiv plângerea contravențională, stabilind că împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia și că plângerea suspendă executarea sancțiunii amenzii. De asemenea, potrivit art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, act normativ care reprezintă cadrul general în materie, hotărârea prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată numai cu apel, care se soluționează de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului. În aceste condiții, Curtea a constatat că dispozițiile legale enunțate asigură garanții adecvate specifice unui proces echitabil în cadrul căruia persoana sancționată contravențional își poate formula apărările și exercita drepturile procesuale, pretinsele abuzuri fiind supuse controlului de legalitate și temeinicie exercitat de instanța judecătorească. ...
Sursa oficială ↗