Decizia CCR nr. 374/2022Punctul 16
Punctul 16
16. Aplicând aceste considerente referitoare la premisa conflictului de legi în timp, în cauza de față, Curtea constată că dispozițiile criticate reprezintă norme procedurale - prevăzând modalitatea în care Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc procedează la notificarea operatorilor economici care au derulat activitate în perioada 2015-2018 pentru a achita contribuția prevăzută de lege -, iar nu norme de drept substanțial care să reglementeze diferit obligația de plată a contribuției anuale pentru o perioadă anterioară intrării lor în vigoare. Astfel, textul criticat nu reglementează diferit, pentru perioada anterioară intrării sale în vigoare, obligația de plată a contribuției, ci doar instituie o procedură de notificare privind plata acestei contribuții prevăzute de lege, datorată de operatorii economici pe o perioadă anterioară, dar neachitată până la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018. Prin urmare, nu există un conflict de legi în timp, lipsind astfel premisa aplicării principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗