Decizia CCR nr. 372/2022Punctul 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.07.2022 · dosar 2.740/1/2018
Punctul 20
20. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, având în vedere cadrul procesual în care a fost invocată aceasta, este necesară analiza, cu titlu preliminar, a îndeplinirii condiției de admisibilitate referitoare la legătura textului criticat cu soluționarea cauzei în care a fost invocată excepția, condiție prevăzută de art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992. Referitor la această condiție de admisibilitate, în jurisprudența sa, de exemplu, în Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012, în Decizia nr. 254 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 15 iulie 2016, sau în Decizia nr. 58 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 13 aprilie 2018, Curtea a reținut că o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă, în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția. Aceasta deoarece indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză și, astfel, excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Or, în cauza de față, Curtea observă că deși excepția de neconstituționalitate a fost invocată în cadrul soluționării recursului (mai exact, în cadrul examinării admisibilității în principiu a recursului), cale de atac care ar fi inadmisibilă potrivit art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004, autoarea excepției de neconstituționalitate critică tocmai aceste dispoziții de lege care impun o asemenea soluție de inadmisibilitate a recursului și, prin urmare, dispozițiile art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 au legătură cu soluționarea cauzei. ...
Sursa oficială ↗