Decizia CCR nr. 376/2022Punctul 30

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.07.2022 · dosar 20.941/193/2017
Punctul 30
30. Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la art. 16 din Constituție, potrivit căreia persoanele care construiesc fără autorizație de construire și cele care construiesc cu nerespectarea autorizației, deși se află în situații similare, beneficiază de un regim sancționator diferit, sub aspectul severității amenzii prevăzute drept sancțiune, Curtea constată netemeinicia acesteia. Astfel, în jurisprudența sa, Curtea a stabilit în mod constant că principiul egalității nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă unor situații egale trebuie să le corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit, iar încălcarea principiului egalității și nediscriminării are loc atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.006 din 27 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 1 februarie 2013, sau Decizia nr. 256 din 17 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 2 aprilie 1998). Or, în cauză, textul de lege criticat nu instituie diferențieri pe criterii arbitrare, ci este deopotrivă aplicabil tuturor persoanelor care săvârșesc contravențiile prevăzute la lit. b) , d) , e) și e^1) ale art. 26 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, respectiv: (i) executarea sau desființarea, cu nerespectarea prevederilor autorizației și a proiectului tehnic, precum și continuarea executării lucrărilor autorizate fără solicitarea unei noi autorizații de construire, (ii) menținerea după expirarea termenului prevăzut prin autorizație sau după terminarea lucrărilor autorizate ori adaptarea în alte scopuri față de cele prevăzute în autorizație a construcțiilor, lucrărilor și amenajărilor cu caracter provizoriu, (iii) neaducerea terenului la starea inițială de către investitor, după terminarea lucrărilor prevăzute la art. 3 lit. c) , precum și nerealizarea lucrărilor de curățare, amenajare ori degajare, după caz, a amplasamentului și/sau a terenurilor adiacente ocupate temporar pe durata execuției, o dată cu încheierea lucrărilor de bază, și (iv) neîndeplinirea obligației de repunere în starea anterioară a terenurilor care au făcut obiectul contractelor de închiriere de către titularii de licențe/permise/autorizații, prevăzuți la art. 7^1 alin. (2) din lege, la desființarea acestora. Așadar, în interiorul acestei categorii de persoane, niciun individ nu se bucură de un regim mai favorabil față de alte persoane care au săvârșit același tip de contravenție. ...
Sursa oficială ↗