Decizia CCR nr. 367/2022Punctul 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 29.06.2022 · dosar 1.071A/2022
Punctul 21
21. La dosarul cauzei, Colegiul Medicilor Veterinari - Biroul executiv a comunicat un memoriu, în calitate de amicus curiae, prin care arată că legea criticată contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) în componența sa privind principiul legalității și principiul securității raporturilor juridice. Se arată că, deși modifică substanțial cadrul legal în vigoare, actul normativ criticat nu reglementează dispoziții tranzitorii referitoare la termene adecvate pentru finalizarea procesului de vânzare-cumpărare aflat în derulare. În acest moment foarte multe cabinete medicale veterinare din mediul rural, în urma solicitării de cumpărare de la Agenția Domeniilor Statului, au plătit efectuarea cadastrului și intabularea imobilelor și așteaptă să fie semnate contractele. Alte imobile pentru care s-au depus solicitări de cumpărare sunt în procesul de evaluare. La această dată, unele imobile sunt concesionate în baza art. 21^4-21^6 din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăților ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului și, ca atare, trebuie precizat că acestea trec cu sarcini de la Agenția Domeniilor Statului la consiliile locale. Se susține că odată cu abrogarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2004 este necesar să se abroge și art. 21^4-21^6 din Legea nr. 268/2001. ...
Sursa oficială ↗