Decizia CCR nr. 357/2022Punctul 38

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.05.2022 · dosar 4.131/280/2019
Punctul 38
38. Curtea constată că, în condițiile în care se apreciază că atât „măsura internării nevoluntare“, cât și cea a „internării necesare pentru efectuarea expertizei“ se referă la aceeași procedură, alternanța în utilizarea, în cuprinsul aceluiași act normativ, a unor termeni/noțiuni referitori/referitoare la același concept este de natură a crea confuzie, fapt ce are implicații inclusiv asupra cerințelor de claritate și previzibilitate a legii. Așa fiind, în condițiile în care legiuitorul urmărește aplicarea într-un anumit caz a unei proceduri reglementate diferit, trebuie să prevadă în mod clar și previzibil acest lucru, cu atât mai mult cu cât în speță este vorba despre o măsură privativă de libertate. Așa fiind, Curtea constată că dispozițiile art. 248 alin. (5) din Codul de procedură penală nu respectă exigențele de claritate, precizie și previzibilitate, încălcând prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗