Decizia CCR nr. 334/2022Punctul 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.05.2022 · dosar 10.254/3/2017
Punctul 20
20. Cu privire la art. 426 din Codul de procedură civilă, instanța de judecată arată că legea prevede în mod expres că, în măsura în care există un impediment pentru judecătorul unic care a soluționat procesul de semnare a hotărârii, hotărârea se va semna de președintele instanței, în cazul de față, de președintele secției, prin întocmirea procesului-verbal vizând cauza împiedicării judecătorului președinte de complet și aplicarea semnăturii în locul acestuia. Instanța de trimitere consideră că semnarea hotărârii după tehnoredactare de către președintele instanței de judecată, în situația excepțională a imposibilității de semnare de către judecătorul unic/președintele completului de judecată, după caz, nu presupune că hotărârea nu a fost pronunțată de completul în fața căruia au avut loc dezbaterile sau că a fost pronunțată sau redactată de judecători străini de dezbaterea judiciară care s-a purtat în cadrul procesului, astfel încât aceasta nu presupune încălcarea principiului continuității, întrucât nu presupune că hotărârea a fost pronunțată de alți judecători decât cei cărora le-a fost repartizată aleatoriu cauza. Totodată, stabilirea procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta fiind ținut, desigur, ca în procesul de legiferare să se circumscrie cadrului constituțional, în cauză reglementările criticate satisfăcând exigențele impuse de normele constituționale. ...
Sursa oficială ↗