Decizia CCR nr. 340/2022Punctul 13

13. Revenind la criticile de neconstituționalitate ce vizează dispozițiile Legii nr. 55/2020, autorul excepției arată că acestea încalcă principiul separației puterilor în stat prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituție, întrucât permit ca printr-o hotărâre a Guvernului să se instituie restricții în ceea ce privește o serie de drepturi și libertăți garantate prin Constituție, cum ar fi dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică, libertatea individuală, libera circulație, viața intimă, familială și privată, dreptul la învățătură, dreptul la ocrotirea sănătății și libertatea întrunirilor. De asemenea, amintește că drepturile și libertățile constituționale pot fi limitate în exercițiul lor numai pentru cazuri justificate de necesitatea înlăturării unei calamități naturale ori a consecințelor unui dezastru sau ale unui sinistru deosebit de grav. Or, nu există, în mod oficial, o stare de epidemie, deci nici calamitate naturală; de asemenea, nu există un dezastru ale cărui consecințe să fie înlăturate prin starea de alertă, întrucât pacienții testați pozitiv cu COVID-19 (inclusiv cei asimptomatici, adică cei sănătoși) pot fi cu ușurință tratați în sistemul național sanitar. Autorul excepției arată că restrângerea drepturilor operată prin dispozițiile art. 3 din Legea nr. 55/2020 nu are o durată determinată precis, ci doar vag, trimițând la o „analiză a factorilor de risc“ care se face de către un organ administrativ aflat în subordinea puterii executive, nu de către legiuitor. Practic, puterea executivă a dobândit posibilitatea de a restrânge pe o durată nedeterminată drepturile fundamentale ale cetățenilor. De asemenea, susține că măsurile sunt disproporționate în raport cu situația faptică pe care intenționează să o îndepărteze, lucru care reiese în mod evident din faptul că starea de urgență ar trebui să fie, în ordinea gravității, mai severă din punct de vedere legal decât starea de alertă. ...