Decizia CCR nr. 355/2022Punctul 18

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.05.2022 · dosar 14.771/245/2016
Punctul 18
18. Prin Decizia nr. 4 din 8 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 23 martie 2009, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 51 și ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, de data aceasta din perspectiva unei critici similare celei din cauza de față, în sensul că se conferă comisiei județene de fond funciar atribuții jurisdicționale, deși aceasta nu se încadrează în categoriile de autorități cu atribuții jurisdicționale prevăzute de Constituție. Prin decizia menționată, Curtea s-a limitat însă la a prelua cele afirmate în cele trei decizii anterioare precitate, în considerentele cărora nu a examinat măsura în care comisiile de fond funciar întrunesc toate caracteristicile unei autorități administrativ-jurisdicționale, așa cum acestea erau și la acel moment definite în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Astfel, Curtea a observat, în mod judicios, că atribuțiile comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor se referă la soluționarea contestațiilor formulate împotriva hotărârilor comisiilor locale și la validarea cererilor privind reconstituirea și constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, fiind întrunit, așadar, primul element al noțiunii de „jurisdicție administrativă specială“, acela al existenței competenței de soluționare a unui conflict privind un act administrativ (hotărârea comisiei locale). Dar Curtea s-a rezumat la aceasta și nu a mai luat în discuție și celălalt element definitoriu al conceptului de „jurisdicție administrativă specială“, cel privitor la procedura de soluționare a acestui conflict, procedură care trebuie să fie bazată pe „principiile contradictorialității, asigurării dreptului la apărare și independenței activității administrativ-jurisdicționale“. ...
Sursa oficială ↗