Decizia CCR nr. 328/2022Punctul 15
Punctul 15
15. În acest context, prin Decizia nr. 260 din 22 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 16 iulie 2021, paragraful 23, Curtea a reținut faptul că numai persoanele fizice pot beneficia de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008. Persoanele juridice, astfel cum s-a arătat, intră sub incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013, iar instanța poate acorda facilități și acestora, în mod excepțional, și în alte cazuri în care se apreciază, față de datele referitoare la situația economico-financiară a persoanei juridice, că plata taxei judiciare de timbru la valoarea datorată ar fi de natură să afecteze în mod semnificativ activitatea curentă a persoanei juridice. Persoanele juridice nu se află în aceeași situație cu persoanele fizice, natura juridică diferită a acestora și scopul pentru care este înființată persoana juridică reprezintă temeiuri suficiente pentru a se aplica un tratament juridic diferit, dar cu menținerea principiului conform căruia indiferent de natura persoanei, statul are obligația pozitivă de a reglementa un cadru juridic care să cuprindă remedii pentru ca părțile să facă față cheltuielilor de judecată, exigență a accesului liber la justiție. ...
Sursa oficială ↗