Sari la conținut

Decizia CCR nr. 295/2022Punctul 84

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
18.05.2022
Dosarul
622A/2022

84. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 11, art. 20 și art. 148 din Constituție, Guvernul apreciază că dispozițiile textului de lege excedează cadrului de reglementare al directivei pe care legea o transpune, deoarece nu se limitează la scopul și spiritul acesteia care vizează strict realizarea pieței interne în domeniul rețelelor și serviciilor de comunicații electronice. Însă, prin raportare la jurisprudența Curții Constituționale, actul care, în virtutea caracterului său obligatoriu, ar fi putut constitui normă interpusă controlului de constituționalitate realizat prin raportare la art. 148 din Constituție, respectiv Directiva (UE) 2018/1972, nu are relevanță constituțională, întrucât nu complinește o lacună a Legii fundamentale și nici nu dezvoltă normele acesteia prin stabilirea unui standard de protecție mai ridicat. De altfel, înșiși autorii sesizării admit că sfera drepturilor și a obligațiilor poate fi restrânsă prin măsuri legislative naționale în cazul în care restrângerea respectivă constituie o măsură necesară și proporțională pentru protejarea anumitor interese publice, în conformitate cu dispozițiile art. 15 din Directiva 2002/58/CE, astfel încât soluțiile promovate în textul legii pot fi considerate în acord cu legislația europeană pe care legea o transpune. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie