Decizia CCR nr. 262/2022Punctul 15

15. În ceea ce privește dispozițiile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, tot prin Decizia nr. 787 din 15 decembrie 2016, precitată, paragrafele 24-26 și 31, Curtea a reținut că procedeul probatoriu denumit „constatare“ presupune examinarea unor situații de fapt, mijloace de probă sau persoane de către specialiști, medici legiști sau tehnicieni care funcționează în cadrul organului de urmărire penală ori în cadrul altor organe. În temeiul prevederilor art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, constatările se dispun atunci când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Așadar, ceea ce este specific în cazul constatării, ca mijloc de probă, este urgența, consemnarea anumitor elemente care constituie probe în procesul penal, înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acțiunea timpului sau prin acțiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabilește dacă elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea rezonabilă că a fost săvârșită o faptă penală. Curtea a reținut că efectuarea unei constatări se poate dispune numai în cursul urmăririi penale, prin ordonanță, de către organul de urmărire penală, constatarea având caracter facultativ. Aceasta se efectuează de către un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora asupra persoanei, materialului și datelor puse la dispoziție sau indicate de către organul de urmărire penală. Potrivit dispozițiilor art. 181^1 din Codul de procedură penală, obiectul constatării, întrebările la care trebuie să răspundă specialistul și termenul în care urmează a fi efectuată lucrarea sunt stabilite de organul de urmărire penală prin ordonanță, iar rezultatul activității desfășurate de specialist se consemnează într-un raport de constatare care cuprinde descrierea operațiilor efectuate, a metodelor, programelor și echipamentelor utilizate și concluziile constatării. Raportul de constatare constituie, conform prevederilor art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, un mijloc de probă, în condițiile în care dispozițiile art. 5 alin. (2) din același cod prevăd că organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului. Astfel, Curtea a constatat că judecata se realizează de către o instanță independentă și imparțială, în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate, iar judecătorul își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat în cauză, verificând, evaluând și coroborând probele care nu au o valoare prestabilită. ...