Decizia CCR nr. 262/2022Punctul 17

17. Prin Decizia nr. 531 din 24 septembrie 2019, mai sus citată, paragrafele 19 și 20, Curtea a constatat că nu poate fi primită critica potrivit căreia organele judiciare se pronunță în mod discreționar asupra necesității administrării unei expertize în cauză, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu prevederile art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, dispunerea condamnării se poate realiza doar atunci când acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Acest fapt conferă procedurii caracter echitabil, deoarece - pe lângă faptul că, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului/inculpatului -, principiul liberei aprecieri a probelor nu este unul absolut, fiind limitat de existența unor mijloace compensatorii care să asigure existența unui echilibru suficient între acuzare și apărare. Sub acest aspect, în Hotărârea din 2 iunie 2005, pronunțată în Cauza Cottin împotriva Belgiei, paragraful 29, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că unul dintre elementele unei proceduri echitabile, în temeiul art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, este caracterul contradictoriu al acesteia: fiecare parte trebuie să aibă, în principiu, nu numai posibilitatea să prezinte elementele necesare apărării sale și succesului pretențiilor sale, ci și posibilitatea să ia cunoștință și să discute toate dovezile sau observațiile prezentate judecătorului, în scopul de a influența decizia instanței (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 18 martie 1997, pronunțată în Cauza Mantovanelli împotriva Franței, paragraful 33, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunțată în Cauza Lobo Machado împotriva Portugaliei, paragraful 31, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunțată în Cauza Vermeulen împotriva Belgiei, paragraful 33, și Hotărârea din 18 februarie 1997, pronunțată în Cauza Nideröst-Huber împotriva Elveției, paragraful 24). Totodată, Curtea de la Strasbourg, prin aceeași hotărâre, paragraful 30, a subliniat că este de competența instanțelor naționale să evalueze dovezile pe care le-au obținut și pertinența celor pe care părțile doresc să le prezinte, de vreme ce Convenția nu reglementează regimul probelor ca atare. Sarcina Curții Europene a Drepturilor Omului este aceea de a stabili dacă procedura în ansamblu, inclusiv modul în care au fost luate probele, a respectat caracterul echitabil impus de prevederile art. 6 paragraful 1 (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 12 iulie 1988, pronunțată în Cauza Schenk împotriva Elveției, paragraful 46). Ca atare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat că principiul contradictorialității - ca și celelalte garanții procedurale prevăzute de art. 6 paragraful 1 - are ca scop o procedură în fața unei instanțe, fiind esențial ca părțile să poată participa într-o manieră adecvată la respectiva procedură (a se vedea, mutatis mutandis, și Hotărârea din 19 iulie 1995, pronunțată în Cauza Kerojӓrvi împotriva Finlandei, paragraful 42). ...