Decizia CCR nr. 263/2022Punctul 34

34. În continuare, prin Decizia nr. 868 din 14 decembrie 2021, precitată, paragrafele 23 și 24, Curtea Constituțională a amintit jurisprudența sa, potrivit căreia obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 6 paragraful 1 din Convenție (Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, paragraful 173). Astfel, Curtea a reținut că motivarea hotărârii judecătorești este un act inerent funcției judecătorului cauzei și constituie expresia independenței sale. Motivarea nu constituie doar premisa unei bune înțelegeri a hotărârii, ci și garanția acceptării sale de către justițiabil, care se va supune actului de justiție având încrederea că nu este un act arbitrar. Ea reprezintă un element esențial al hotărârii judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Hotărârea instanței trebuie să cuprindă, ca o garanție a caracterului echitabil al procedurii judiciare și a respectării dreptului la apărare al părților, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile/apărările părților (Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, precitată, paragraful 171). În aceste condiții, Curtea a constatat că, potrivit propriei jurisprudențe și celei a instanței europene de contencios al drepturilor omului, nu numai că motivarea permite o mai bună înțelegere și acceptare a hotărârii judecătorești de către justițiabil, ci constituie, mai ales, o garanție împotriva arbitrarului. Pe de o parte, motivarea obligă judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale părților și să precizeze elementele care îi justifică decizia și o fac să fie conformă legii, iar, pe de altă parte, permite o înțelegere a funcționării justiției de către societate (Decizia nr. 233 din 7 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 17 mai 2021, paragrafele 36 și 38-41). Plecând de la aceste premise, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că stabilirea caracterului echitabil al unei proceduri penale desfășurate împotriva unui inculpat se realizează prin luarea în considerare a întregii proceduri, în ansamblul ei, astfel că trebuie să se țină seama de ansamblul procedurii desfășurate în ordinea juridică internă și de rolul instanțelor de apel sau de recurs în cadrul acesteia (Hotărârea din 2 martie 1987, pronunțată în Cauza Monnell și Morris împotriva Regatului Unit, paragraful 56). Acest aspect conduce la concluzia că o carență constatată într-un stadiu incipient al procedurii poate fi îndreptată într-un stadiu ulterior, cu condiția ca instanța de control judiciar să aibă competența necesară ștergerii viciului invocat (Hotărârea din 30 noiembrie 1987, pronunțată în Cauza H. împotriva Belgiei). Așa fiind, Curtea de la Strasbourg a apreciat că atunci când apare o problemă cu privire la lipsa oricărui temei factual și/sau juridic în hotărârea instanței de fond, este important ca instanța superioară să ofere propriile motive întemeiate referitoare la aceste aspecte (Hotărârea din 22 februarie 2007, pronunțată în Cauza Tatishvili împotriva Rusiei). ...