Decizia CCR nr. 248/2022Punctul 59

59. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 și ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, Curtea observă că autorii acesteia formulează criticile de neconstituționalitate din perspectiva modalității de interpretare și aplicare de către instanțele judecătorești a acestor prevederi. În esență, se apreciază că modalitatea de interpretare și aplicare a acestor dispoziții denaturează efectele pe care anumite decizii pronunțate de Curtea Constituțională ar trebui să le aibă în practică. Referitor la acest aspect, în jurisprudența sa, Curtea a statuat constant că nu este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele ce țin de aplicarea legii, acestea intrând în competența instanței judecătorești învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. Atât interpretarea conținutului normelor, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii la situațiile de fapt deduse judecății, cât și aplicarea acestora sunt de competența organelor judiciare. În cazuri similare, Curtea a reținut că a acționa diferit ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege (a se vedea Decizia nr. 779 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 24 mai 2018, paragraful 22, și Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, paragraful 21). ...