Decizia CCR nr. 256/2022Punctul 18

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.05.2022 · dosar 1.219/86/2019
Punctul 18
18. Curtea a reținut că dispozițiile procesual penale criticate fac parte din capitolul IV cu denumirea marginală „Metode speciale de supraveghere“ din titlul IV „Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii“ din Codul de procedură penală. Totodată, Curtea a reținut că primele două alineate ale art. 142 din Codul de procedură penală vorbesc despre punerea în executare a supravegherii tehnice, precum și despre folosirea nemijlocită a sistemelor tehnice și a unor proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea și confidențialitatea datelor și informațiilor colectate, în realizarea activităților prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a) -d) din același act normativ. Potrivit art. 138 alin. (13) din Codul de procedură penală, prin supraveghere tehnică se înțelege utilizarea uneia dintre metodele prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a) -d) din același act normativ. Din interpretarea sistematică și teleologică a prevederilor anterior menționate rezultă că dispoziția de lege criticată are în vedere datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică, privite ca procedee probatorii permise și reglementate de Codul de procedură penală. ...
Sursa oficială ↗