Decizia CCR nr. 261/2022Punctul 57
Punctul 57
57. Cu privire la respectarea termenelor regulamentare, fără consacrare constituțională, Curtea a statuat că regulamentele parlamentare nu sunt norme de referință în cadrul controlului de constituționalitate (Decizia nr. 137 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 11 mai 2018, paragraful 36). Nerespectarea termenului de depunere a raportului constituie o problemă de aplicare a regulamentelor celor două Camere (a se vedea Decizia nr. 250 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 3 mai 2018, paragraful 45). Cu alte cuvinte, dacă obiectul criticii de neconstituționalitate îl constituie, de fapt, modul în care, ulterior prezentării raportului, au fost respectate normele și procedurile parlamentare de adoptare a legii și în măsura în care dispozițiile regulamentare invocate în susținerea criticilor nu au relevanță constituțională, nefiind consacrate expres sau implicit într-o normă constituțională (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 730 din 22 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.043 din 29 decembrie 2017), aspectele invocate de autorii sesizării nu constituie probleme de constituționalitate, ci de aplicare a normelor regulamentare (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012). În aceste condiții, Curtea a constatat că legea criticată nu încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, sub aspectul principiului legalității (Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 7 februarie 2019, paragraful 216). ...
Sursa oficială ↗