Sari la conținut

Decizia CCR nr. 245/2022Punctul 31

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
03.05.2022
Dosarul
3.297/111/2018

31. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 189 din 18 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 4 mai 2021, a constatat că aceste prevederi legale sunt neconstituționale. Prin această decizie, paragrafele 23 și 27-29, Curtea a reținut că soluția legislativă criticată a mai format obiect al controlului de constituționalitate, exercitat de Curtea Constituțională în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție. Astfel, prin Decizia nr. 725 din 7 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 19 octombrie 2020, Curtea a admis obiecția de neconstituționalitate a Legii privind adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și instituirea unor măsuri tranzitorii, constatând încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituție. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie