Decizia CCR nr. 243/2022Punctul 16
Punctul 16
16. Deși prevederile art. 390 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, Curtea Constituțională urmează să se pronunțe asupra prevederilor legale criticate, dat fiind faptul că acestea continuă să își producă efectele juridice în cauza dedusă judecății, astfel încât, în acord cu jurisprudența Curții (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“, Curtea urmează a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată. ...
Sursa oficială ↗