Decizia CCR nr. 243/2022Punctul 22

CCR · decizie de neconstituționalitate · 03.05.2022 · dosar 8.204/301/2018
Punctul 22
22. Potrivit jurisprudenței Curții, interpretarea dată de instanța de judecată textului de lege criticat, în vederea aplicării acestuia în cauza dedusă soluționării sale, este o problemă de interpretare și aplicare a legii, nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată. În jurisprudența sa, Curtea a stabilit că, pentru determinarea competenței sale de a exercita controlul de constituționalitate asupra unei interpretări a normei juridice, criteriul fundamental ce trebuie avut în vedere este caracterul continuu al acestei interpretări, respectiv persistența sa în timp, în cadrul practicii judiciare, așadar, existența unei practici judiciare care să releve un anumit grad de acceptare la nivelul instanțelor. De aceea, Curtea este abilitată să intervină atunci când este sesizată cu privire la existența unei practici unitare/neunitare de interpretare și aplicare a legii de natură a încălca exigențele Constituției, iar interpretările izolate nu pot face obiectul controlului de constituționalitate, ci al controlului judecătoresc, legislația în vigoare oferind alte remedii procesuale, ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. A accepta un punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenței instanțelor judecătorești, iar Curtea și-ar aroga competențe specifice acestora, transformându-se din instanță constituțională în una de control judiciar [a se vedea Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragrafele 20-21, sau Decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2018, precitată, paragraful 19]. ...
Sursa oficială ↗