Decizia CCR nr. 222/2022Punctul 24

24. Rațiunea art. 139 alin. (1) din Constituție este aceea de a crea un sistem unitar de impunere la nivel național prin prevederea în cuprinsul actelor de reglementare primară a tuturor impozitelor, taxelor sau a altor contribuții care se fac venit la bugetul de stat. Însă textul constituțional de referință nu vizează și stabilirea în concret a cuantumului taxei; acest lucru nu echivalează cu posibilitatea acordată Guvernului ca printr-un act de reglementare secundară să impună un cuantum exagerat sau excesiv al taxei, pentru că, în acest caz, s-ar încălca art. 56 alin. (2) din Constituție. Cuantumul taxei trebuie să fie unul echitabil și să reflecte valoarea contraprestației la care este îndrituit plătitorul acesteia. Depășirea vădită a acestei delegări atrage nelegalitatea actului de reglementare secundară care vizează cuantumul taxei, situație pe care o poate constata chiar și instanța de judecată. Este, astfel, subliniată legătura dintre art. 139 și art. 56 din Constituție, instituirea impozitelor și taxelor urmând să respecte cele trei principii constituționale: principiul legalității (art. 139), principiul contributivității [art. 56 alin. (1) ] și principiul justei așezări a sarcinilor fiscale [art. 56 alin. (2) ]. În acest sens este evocată Decizia Curții Constituționale nr. 833 din 22 iunie 2010. ...