Decizia CCR nr. 219/2022Punctul 69

69. Referitor la critica de neconstituționalitate extrinsecă a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2017 și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018, raportată la art. 61 alin. (1) și art. 115 alin. (4) din Constituție, prin Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021, precitată, paragrafele 74-76, și Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 22 mai 2020, paragraful 21, Curtea a reținut că aceasta este neîntemeiată. Astfel, sub aspectul competenței de legiferare, așa cum a reținut Curtea în jurisprudența sa, la paragrafele 74 și 75 ale Deciziei nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017, relația dintre puterea legislativă și cea executivă se desăvârșește prin competența conferită Guvernului de a adopta ordonanțe de urgență în condițiile stabilite de art. 115 alin. (4) -(6) din Constituție. Astfel, ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Pe lângă monopolul legislativ al Parlamentului, Constituția, în art. 115, consacră delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul poate emite ordonanțe simple [art. 115 alin. (1) -(3) ] sau ordonanțe de urgență [art. 115 alin. (4) -(6) ]. Astfel, transferul unor atribuții legislative către autoritatea executivă se realizează printr-un act de voință al Parlamentului ori pe cale constituțională, în situații extraordinare și numai sub control parlamentar. Având în vedere acestea, Curtea nu a reținut încălcarea dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Constituție privind rolul Parlamentului. ...