Decizia CCR nr. 229/2022Paragraful 7

În dezacord cu decizia pronunțată de Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1.391 alin. (1) din Codul civil în interpretarea dată prin Decizia nr. 12 din 16 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, formulăm prezenta opinie separată, considerând că excepția trebuia să fie admisă întrucât:

• Art. 1.391 alin. (1) din Codul civil în interpretarea dată prin Decizia nr. 12 din 16 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, încalcă art. 22, art. 26 și art. 126 alin. (3) din Constituție prin faptul că restrânge aplicabilitatea textului doar la victimele directe supraviețuitoare ale unui fapt ilicit cauzator de prejudicii corporale în condițiile în care legiuitorul nu a stabilit o astfel de limitare a principiului general al reparării integrale a prejudiciilor.

• Or, deși principiul reparării integrale a prejudiciilor consacrat de Codul civil nu este absolut, doar legiuitorul poate stabili limite și numai în mod expres, iar nu instanțele judecătorești. În plus, instanțele judecătorești nu pot modifica substanța normativă a textului legal prin limitarea protecției constituționale oferită unor drepturi fundamentale. În fapt, în materia daunelor morale datorate victimelor indirecte ale unui fapt ilicit cauzator de prejudicii corporale, o interpretare a art. 1.391 alin. (1) din Codul civil precum cea rezultată din Decizia nr. 12 din 16 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, echivalează cu poziția restrictivă exprimată cu privire la daunele morale prin Decizia de îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem nr. VII din 29 decembrie 1952.