Decizia CCR nr. 229/2022Punctul 39

39. Cu privire la jurisprudența Curții Constituționale referitoare la contestarea constituționalității normelor în interpretarea dată acestora prin decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în recursuri în interesul legii sau în hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de aplicare și interpretare a unor prevederi de lege Curtea Constituțională a dezvoltat o analiză în două trepte: • Prima treaptă vizează respectarea competenței Înaltei Curți de Casație și Justiție prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituție și cu privire la aceasta se observă că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție constituie de fapt o modificare a textului de lege criticat, modificare pe care numai legiuitorul putea să o facă în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituție. În acest caz se reține că Înalta Curte de Casație și Justiție nu și-a respectat competența prevăzută de art. 126 alin. (3) din Constituție atunci când, prin decizia pronunțată, a modificat conținutul normativ al textului de lege în loc să îl interpreteze. • Cea de-a doua treaptă are în vedere raportarea conținutului normativ al normei criticate la dispozițiile Constituției (a se vedea Decizia nr. 349 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 4 august 2014, paragraful 20, și Decizia nr. 509 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1077 din 13 noiembrie 2020, paragrafele 15, 16 și 30). În prezenta cauză se observă că interpretarea restrictivă dată textului prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 12 din 16 mai 2016 încalcă art. 22 și 26 din Constituție. ...