Decizia CCR nr. 228/2022Punctul 37
Punctul 37
37. Prin Legea pentru modificarea art. 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal adoptată de Parlament în data de 30 iunie 2021, dispozițiile penale au fost modificate astfel: „Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violență, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă“. Analizând norma penală care a fost supusă controlului de constituționalitate, ca urmare a sesizării formulate înainte de promulgarea legii, prin Decizia nr. 561 din 15 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.076 din 10 noiembrie 2021, Curtea a constatat că prin modificarea operată asupra dispozițiilor art. 369 din Codul penal, legiuitorul s-a limitat la completarea sferei de pericole cu privire la care subiectul activ al infracțiunii incită publicul (adăugând violența) și a sferei subiectelor pasive ale infracțiunii (adăugând persoana care face parte dintr-o anumită categorie/grup), fără a circumscrie însă existența elementului material al infracțiunii de incitare la violență, ură sau discriminare anumitor criterii, deci fără a opera o circumstanțiere expresă a temeiurilor care pot determina violența, ura sau discriminarea. Or, în condițiile în care legiuitorul nu a reglementat criteriile de discriminare în baza cărora se pot determina valorile sociale ocrotite de legea penală. Curtea a constatat că nu este îndeplinită obligația de a legifera respectând condițiile de necesitate și proporționalitate a măsurilor de natură penală pe care legea le impune, în lumina principiului ultima ratio. Curtea a statuat că, atâta vreme cât legea civilă sau administrativ-contravențională acoperă în mare măsură materia sancționării comportamentelor discriminatorii, este evident că legiuitorul are obligația de a incrimina penal doar acele fapte pentru care răspunderea penală reprezintă resortul ultim în protejarea anumitor valori sociale, legea penală fiind singura în măsură să atingă scopul urmărit. Așa fiind, Curtea a constatat că modul de a proteja valori sociale prin reglementarea răspunderii penale nu este de natură să asigure previzibilitate, coerență și claritate cadrului normativ, legea penală fiind lipsită de rigoare și precizie. Prin urmare, Curtea a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. I din Legea pentru modificarea art. 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal sunt neconstituționale, contravenind art. 1 alin. (5) din Constituție, care se referă la calitatea legii, precum și art. 23 din Constituție, referitor la libertatea individuală. ...
Sursa oficială ↗