Sari la conținut

Decizia CCR nr. 228/2022Punctul 57

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
28.04.2022
Dosarul
751A/2022

57. Curtea reține că, statuând inviolabilitatea libertății de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor, art. 30 alin. (1) din Constituție asigură protecție inclusiv opiniilor politice pe care cetățenii și le pot manifesta liber. Mai mult, dispozițiile art. 40 alin. (1) din Constituție prevăd dreptul fundamental de asociere, în virtutea căruia cetățenii se pot asocia liber în partide politice, opțiunea pentru un anumit partid determinând apartenența lor politică. Așa fiind, Curtea constată că atât opiniile politice ale persoanei, cât și apartenența ei politică sunt protejate constituțional. Or, potrivit art. 1 alin. (1) din Constituție, drepturile și libertățile cetățenilor, în general, și pluralismul politic, în special, reprezintă valori supreme în România și sunt garantate. Garantarea lor nu se poate realiza decât prin pârghiile statului de drept, democratic, respectiv prin intermediul cadrului legal și instituțional pe care statul este obligat să îl creeze și să îl perfecționeze. Sub aspectul cadrului legal, statul este obligat să adopte acte normative care să confere caracter real și efectiv, iar nu prezumtiv și iluzoriu drepturilor constituționale. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie