Decizia CCR nr. 210/2022Punctul 16
Punctul 16
16. Tot prin Decizia nr. 252 din 23 aprilie 2019, precitată, Curtea a mai reținut că o altă condiție pentru existența infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 este reprezentată de scopul pentru care se efectuează operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, și anume acela de a obține pentru sine sau pentru altul bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, fără a avea relevanță dacă scopul a fost sau nu atins. Prin urmare, simpla efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, nu determină, prin ea însăși, existența elementului material al infracțiunii, ci efectuarea de operațiuni financiare are relevanță penală și poate constitui elementul material al infracțiunii analizate numai dacă fapta este săvârșită ca act de comerț, dacă operațiunile financiare sunt incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană și dacă sunt săvârșite în scopul determinat de legiuitor. ...
Sursa oficială ↗