Decizia CCR nr. 203/2022Punctul 26

CCR · decizie de neconstituționalitate · 07.04.2022 · dosar 173/90/2021
Punctul 26
26. Referitor la invocarea Deciziei Curții Constituționale nr. 1 din 13 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 25 ianuarie 2021, Curtea precizează că prin această decizie a fost admisă obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 8 din Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri bugetare, Curtea constatând că art. I pct. 8 din legea criticată, care abroga art. 42 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 135/2020, încalcă art. 1 alin. (5) prin raportare la art. 47 alin. (2) din Constituție. Prin considerentele acestei decizii, Curtea a reținut că în situația dată, din cauza modului de reglementare, nu este stabilită nicio valoare a punctului de pensie până la 1 septembrie 2021, ceea ce este inadmisibil prin perspectiva securității juridice în materie de pensii. Întrucât prin Decizia nr. 1 din 13 ianuarie 2021, precitată, Curtea a răspuns unor critici diferite, considerentele reținute nu pot fi aplicate mutatis mutandis în prezenta cauză. ...
Sursa oficială ↗