Decizia CCR nr. 215/2022Punctul 11
Punctul 11
11. În consecință, nereglementarea unei durate maxime până la care poate fi dispusă măsura conducerii la sediul poliției prin Legea nr. 218/2002 încalcă prevederile art. 23 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit cărora „Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile“, și lipsește persoana de garanția libertății individuale, în sensul dispunerii măsurilor care aduc atingere acestui drept pe o durată de timp prevăzută de lege, și, implicit, de garanția împotriva arbitrarului. Dispozițiile art. 23 din Constituție obligă legiuitorul să prevadă cazurile și procedurile prin care libertatea individuală este grevată pentru a asigura persoanelor nevinovate o protecție judiciară. Or, dispozițiile legale nu stabilesc un criteriu esențial în stabilirea legalității măsurii, și anume durata aplicării acesteia, astfel ca polițistul - în exercitarea atribuțiilor sale legale - să nu poată lua această măsură decât pentru o anumită durată de timp, stabilită de lege. ...
Sursa oficială ↗