Decizia CCR nr. 215/2022Punctul 39

39. Totodată, în jurisprudența sa în materia art. 5 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la dreptul la libertate și la siguranța persoanei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat incidența noțiunii de „privare de libertate“ prin raportare la măsura escortării și prezenței persoanei în sediul poliției (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 31 ianuarie 2017, pronunțată în Cauza Rozhkov împotriva Rusiei, paragraful 79, sau Hotărârea din 6 decembrie 2016, pronunțată în Cauza Ioan Pop și alții împotriva României, paragrafele 81 și 83). Curtea europeană a subliniat că pentru a stabili dacă cineva a fost „privat de libertate“ în sensul art. 5 din Convenție, punctul de plecare trebuie să fie situația sa concretă și trebuie să se țină seama de o întreagă gamă de criterii precum tipul, durata, efectele și modul de punere în aplicare a măsurii, reținând că art. 5 paragraful 1 se poate aplica și privărilor de libertate de foarte scurtă durată (a se vedea, spre exemplu, și Hotărârea din 23 februarie 2012, pronunțată în Cauza Creangă împotriva României, paragraful 93, Hotărârea din 21 iunie 2011, pronunțată în Cauza Shimovolos împotriva Rusiei, paragrafele 48-50, sau Hotărârea din 7 mai 2015, pronunțată în Cauza Emin Huseynov împotriva Azerbaidjanului, paragraful 82). ...