Sari la conținut

Decizia CCR nr. 148/2022Punctul 25

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
17.03.2022
Dosarul
2.167/234/2014

25. Curtea reține că Romsilva are atât calitatea de administrator al fondului forestier proprietate publică a statului, cât și pe cea de operator economic. Astfel, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, „Fondul forestier proprietate publică a statului se administrează de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, regie autonomă de interes național, aflată sub autoritatea statului, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, care se reorganizează în Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea» și de Regia Autonomă «Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat», prin ocolul silvic propriu constituit în condițiile legii“. Art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva și aprobarea regulamentului de organizare și funcționare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 16 martie 2009, prevede următoarele: „(1) Romsilva are ca scop principal gestionarea durabilă și unitară a fondului forestier proprietate publică a statului. (2) Activitatea principală desfășurată de Romsilva este «Silvicultură și alte activități forestiere», clasa CAEN 0210.“ ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie