Decizia CCR nr. 143/2022Punctul 45

45. În continuare, Curtea reține că orice ingerință în dreptul la proprietate poate fi justificată numai de o cauză de utilitate publică sau interes general. În această privință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant că, datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a necesităților acesteia, autoritățile naționale se află, în principiu, într-o poziție mai adecvată decât instanța internațională pentru a stabili ce anume este „de utilitate publică“. În consecință, în cadrul mecanismului de protecție creat de Convenție, este de competența acestora să se pronunțe primele cu privire la existența unei probleme de interes general. Prin urmare, beneficiază, în această privință, de o anumită marjă de apreciere, ca și în alte domenii asupra cărora funcționează garanțiile Convenției. În plus, noțiunea de „utilitate publică“ este o noțiune amplă în sine. Considerând normal ca legiuitorul să dispună de o mare libertate în conducerea unei politici economice și sociale, Curtea respectă modul în care acesta percepe imperativele „utilității publice“, cu excepția cazului în care raționamentul său se dovedește în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil [Hotărârea din 12 februarie 2003, pronunțată în Cauza Zvolský și Zvolská împotriva Republicii Cehe, paragraful 67; Decizia din 6 decembrie 2011, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele conexate Felicia Mihăieș împotriva României și Adrian Gavril Senteș împotriva României (cererile nr. 44.232/11 și nr. 44.605/11), paragraful 19]. ...