Sari la conținut

Decizia CCR nr. 137/2022Punctul 76

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
16.03.2022
Dosarul
394

76. Se subliniază că anumite limitări ale exercitării drepturilor sunt permise, în măsura în care acestea se circumscriu unui scop legitim. În acest sens, sunt edificatoare prevederile art. 57 din Constituția României, care reglementează expres obligația cetățenilor de a-și exercita drepturile cu bună-credință, fără a încălca drepturile și libertățile celorlalți, precum și ale art. 10 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În situația examinată, sancțiunile sunt determinate de împiedicarea realizării competențelor constituționale ale Camerei Deputaților în parametrii adecvați rolului acesteia. De altfel, simpla reglementare a acestor sancțiuni nu este incompatibilă în mod automat cu principiul pluralismului. Prin prevederile constituționale ale art. 8 alin. (2) se accentuează existența unor limite constituționale ale pluralismului și subordonarea acestuia unor valori esențiale în cadrul unei societăți democratice funcționale, partidele politice fiind obligate să își desfășoare activitatea „respectând suveranitatea națională, integritatea teritorială, ordinea de drept și principiile democrației“. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie