Decizia CCR nr. 137/2022Punctul 104
Punctul 104
104. Analizând aceste critici, se constată, mai întâi, că prin Decizia Biroului permanent al Camerei Deputaților nr. 3 din 22 februarie 2022, transmisă Curții Constituționale odată cu punctul de vedere formulat în cauză, este definită, în art. 1 alin. (1) , noțiunea de „perimetru“ prevăzută de art. 158 alin. (5) din Regulamentul Camerei Deputaților, astfel cum a fost modificat, ca fiind „zona cu locurile repartizate grupului parlamentar la începutul legislaturii, conform art. 18 din Regulamentul Camerei Deputaților, astfel cum este prevăzută în Anexele 1-6 la prezenta Decizie“. De asemenea, potrivit alin. (2) al art. 1, în anexa 7 este prevăzută „zona cu locurile repartizate deputaților neafiliați“. Potrivit art. 2 din decizie, „Orice altă zonă a sălii de ședințe a plenului Camerei Deputaților care nu este destinată locurilor/băncilor deputaților aparținând unui grup parlamentar sau deputaților neafiliați se află sub incidența interdicției dispuse de art. 158 alin. (5) teza I din Regulamentul Camerei Deputaților“. Anexele menționate cuprind reprezentarea grafică a sălii de plen a Camerei Deputaților, în fiecare anexă fiind delimitate zone, în mod corespunzător fiecărui grup parlamentar și deputaților neafiliați, aflate sub incidența art. 158 alin. (5) din Regulamentul Camerei Deputaților, astfel cum a fost modificat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/2022. ...
Sursa oficială ↗