Decizia CCR nr. 137/2022Punctul 125

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.03.2022 · dosar 394
Punctul 125
125. Referitor la aceste critici, Curtea reține că reglementarea, în sine, prin Regulamentul Camerei Deputaților (astfel cum a fost modificat prin hotărârea criticată) a unor reguli de conduită și a sancțiunilor pentru încălcarea lor ține de specificul regulamentelor parlamentare, al căror obiect este de a organiza funcționarea internă a Camerelor Parlamentului, procedura de urmat în deliberările lor și disciplina membrilor. Dată fiind importanța acestei categorii de acte normative, legiuitorul constituant le-a configurat, sub aspectul majorității necesare pentru adoptare, întocmai ca pe legile organice, socotindu-le, în egală măsură, prelungiri ale dispozițiilor constituționale, cu specificul dat de domeniul de reglementare. În temeiul prevederilor constituționale ale art. 61 privind rolul și structura Parlamentului și ale art. 64 privind organizarea internă a fiecărei Camere a Parlamentului, „fiecare Cameră este în drept să își stabilească, în limitele și cu respectarea prevederilor constituționale, regulile de organizare și funcționare, care, în substanța lor, alcătuiesc regulamentul fiecărei Camere. Ca urmare, organizarea și funcționarea fiecărei Camere a Parlamentului se stabilesc prin regulament propriu, adoptat prin hotărâre proprie a fiecărei Camere, cu votul majorității membrilor Camerei respective. Astfel, în virtutea principiului autonomiei regulamentare a Camerei Deputaților, consacrat de art. 64 alin. (1) teza întâi din Constituție, orice reglementare privind organizarea și funcționarea Camerei Deputaților, care nu este prevăzută de Constituție, poate și trebuie să fie stabilită prin regulamentul propriu. Prin urmare, Camera Deputaților este suverană în a adopta măsurile pe care le consideră necesare și oportune pentru buna organizare și funcționare a sa“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 667 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 7 iunie 2011). De principiu, stabilirea prin Regulament a unor reguli de conduită menite să asigure desfășurarea în bune condiții a activității Camerei Deputaților se subsumează normelor constituționale menționate, astfel cum au fost interpretate în jurisprudența Curții Constituționale. ...
Sursa oficială ↗