Decizia CCR nr. 112/2022Punctul 28
Punctul 28
28. În ceea ce privește potențialul paralelism între infracțiunea de tăinuire, prevăzută la art. 270 din Codul penal, și cea de spălare a banilor, reglementată la art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002, prin Decizia nr. 418 din 19 iunie 2018, paragraful 14, Curtea a reținut că împrejurarea că infracțiunea criticată ar fi ușor confundată cu cea de tăinuire, reglementată de art. 270 din Codul penal, nu conferă caracter neconstituțional celei dintâi, deoarece interpretarea și aplicarea în concret a normelor legale reprezintă atributul exclusiv al instanțelor de judecată, cu atât mai mult cu cât diferența esențială dintre spălarea de bani și tăinuire este că, la dobândirea unui bun în cazul infracțiunii de spălare a banilor, fondurile provin din operațiuni ilicite, ce au ca scop ascunderea banilor negri, pe când la tăinuire dobândirea bunurilor se face numai cu bani albi. De asemenea, prin Decizia nr. 545 din 26 septembrie 2019, paragraful 32, Curtea a constatat că, fiind inclusă în titlul IV al părții speciale a Codului penal - Infracțiuni contra înfăptuirii justiției, infracțiunea de tăinuire reprezintă o incriminare cu caracter general, prin raportare la aceasta, dispozițiile legale criticate constituind norme juridice speciale de incriminare a unor infracțiuni cu un obiect juridic bine determinat, acela al protecției valorilor sociale din domeniul circulației legale a banilor și al prevenirii și combaterii finanțării terorismului. Așa fiind, încadrarea faptelor, potrivit art. 270 din Codul penal sau conform art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002, va fi făcută de instanțele judecătorești, în fiecare caz în parte, în funcție de specificul lor, aceasta reprezentând o chestiune de interpretare și aplicare a legii, ce excedează competenței instanței de contencios constituțional, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată. ...
Sursa oficială ↗