Decizia CCR nr. 105/2022Punctul 16

16. Având în vedere motivele de neconstituționalitate formulate de autorul excepției, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 11, în redactarea anterioară și ulterioară publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, a Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, și ale art. 14 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 3 martie 1992. De asemenea, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 14 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002. Instanța de judecată a sesizat Curtea Constituțională cu dispozițiile menționate anterior, în forma anterioară și ulterioară publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006 a Legii nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție. Curtea observă că, anterior publicării în Monitorul Oficial, Partea I, a Legii nr. 54/2006, dispozițiile art. 14 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 au fost modificate prin art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, în sensul înlocuirii denumirii „Parchetul Național Anticorupție“ cu denumirea „Departamentul Național Anticorupție“, iar dispozițiile art. 14 alin. (4) din același act normativ au fost modificate succesiv prin art. 1 punctul 7 din Legea nr. 503/2002 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002, în sensul excluderii din conținutul acestora a sintagmei „la sediul lor“, și prin art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, în sensul înlocuirii denumirii „Parchetul Național Anticorupție“ cu denumirea „Departamentul Național Anticorupție“. Întrucât soluția legislativă reglementată prin dispozițiile art. 14 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, în forma anterioară publicării Legii nr. 54/2006, este similară formei în vigoare, ulterioară publicării Legii nr. 54/2006, în realizarea controlului de constituționalitate nu prezintă relevanță plasarea acestor dispoziții de lege înainte sau după intrarea în vigoare a Legii nr. 54/2006. Totodată, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie și dispozițiile art. 64 alin. 2, ale art. 90 alin. 2 și ale art. 224 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală din 1968, precum și ale art. 97 alin. (2) lit. f) , ale art. 139 alin. (3) teza finală, ale art. 143 și ale art. 282 alin. (4) lit. a) și c) din Codul de procedură penală. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. În aceste condiții, Curtea observă că, deși nu mai sunt în vigoare, dispozițiile art. 64 alin. 2, ale art. 90 alin. 2 și ale art. 224 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală din 1968 își produc în continuare efectele juridice, având în vedere și dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 255/2013. Textele de lege criticate au următorul conținut: – Art. 11 din Legea nr. 14/1992 (în forma anterioară publicării Legii nr. 255/2013): „Activitățile prevăzute la art. 9 și 10 se consemnează în acte de constatare care, întocmite cu respectarea prevederilor Codului de procedură penală, pot constitui mijloace de probă.“; ... – Art. 11 din Legea nr. 14/1992 (în forma ulterioară publicării Legii nr. 255/2013): „În cazul în care din verificările și activitățile specifice prevăzute la art. 9 și 10 rezultă date și informații care indică pregătirea sau săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, acestea sunt transmise organelor de urmărire penală în condițiile prevăzute de art. 61 din Codul de procedură penală.“; ... – Art. 14 din Legea nr. 14/1992: „În îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, Serviciul Român de Informații colaborează cu Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiției, Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Vămilor, precum și cu celelalte organe ale administrației publice. Organele prevăzute la alin. 1 au obligația să-și acorde reciproc sprijinul necesar în îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege.“; ... – Art. 14 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002: „(3) Serviciile și organele specializate în culegerea și prelucrarea informațiilor au obligația de a pune la dispoziție Direcției Naționale Anticorupție, de îndată, datele și informațiile deținute în legătură cu săvârșirea infracțiunilor privitoare la corupție. (4) Serviciile și organele specializate în culegerea și prelucrarea informațiilor, la cererea procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție sau a procurorului anume desemnat de acesta, îi vor pune la dispoziție datele și informațiile prevăzute la alin. (3) , neprelucrate.“; ... – Art. 64 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968: „Mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.“; ... – Art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968: „De asemenea, sunt mijloace de probă procesele-verbale și actele de constatare, încheiate de alte organe, dacă legea prevede aceasta.“; ... – Art. 224 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală din 1968: „(2) De asemenea, în vederea strângerii datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale, pot efectua acte premergătoare și lucrătorii operativi din Ministerul de Interne, precum și din celelalte organe de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, anume desemnați în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, amenințări la adresa siguranței naționale. (3) Procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă.“; ... – Art. 97 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală: „(2) Proba se obține în procesul penal prin următoarele mijloace: [...] f) orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege.“; ... – Art. 139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală: „Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.“; ... – Art. 143 din Codul de procedură penală: „(1) Procurorul sau organul de cercetare penală întocmește un proces-verbal pentru fiecare activitate de supraveghere tehnică, în care sunt consemnate rezultatele activităților efectuate care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, datele de identificare ale suportului care conține rezultatul activităților de supraveghere tehnică, numele persoanelor la care se referă, dacă sunt cunoscute, sau alte date de identificare, precum și, după caz, data și ora la care a început activitatea de supraveghere și data și ora la care s-a încheiat. (2) La procesul-verbal se atașează, în plic sigilat, o copie a suportului care conține rezultatul activităților de supraveghere tehnică. Suportul sau o copie certificată a acestuia se păstrează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat și va fi pus la dispoziția instanței, la solicitarea acesteia. După sesizarea instanței, copia suportului care conține activitățile de supraveghere tehnică și copii de pe procesele-verbale se păstrează la grefa instanței, în locuri speciale, în plic sigilat, la dispoziția exclusivă a judecătorului sau completului învestit cu soluționarea cauzei. (2^1) Orice persoană autorizată care realizează copii ale unui suport de stocare a datelor informatice care conține rezultatul activităților de supraveghere tehnică are posibilitatea să verifice integritatea datelor incluse în suportul original și, după efectuarea copiei, să semneze datele incluse în aceasta, utilizând o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat și care permite identificarea neambiguă a persoanei autorizate, aceasta asumându-și astfel responsabilitatea în ceea ce privește integritatea datelor. (3) Convorbirile, comunicările sau conversațiile purtate într-o altă limbă decât cea română sunt transcrise în limba română, prin intermediul unui interpret, care are obligația de a păstra confidențialitatea. (4) Convorbirile, comunicările sau conversațiile interceptate și înregistrate, care privesc fapta ce formează obiectul cercetării ori contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, sunt redate de către procuror sau organul de cercetare penală într-un proces-verbal în care se menționează mandatul emis pentru efectuarea acestora, numerele posturilor telefonice, datele de identificare ale sistemelor informatice ori ale punctelor de acces, numele persoanelor ce au efectuat comunicările, dacă sunt cunoscute, data și ora fiecărei convorbiri sau comunicări. Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de către procuror. (5) După încetarea măsurii de supraveghere, procurorul informează judecătorul de drepturi și libertăți despre activitățile efectuate.“ ... ...