Decizia CCR nr. 121/2022Punctul 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 15.03.2022 · dosar 8.064/314/2015
Punctul 14
14. În cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, autorul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni în raport cu care asistența sa juridică este obligatorie, conform prevederilor art. 90 din Codul de procedură penală. Raportat la situația de fapt reținută anterior, Curtea observă că, potrivit art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, asistența juridică este obligatorie în cursul procedurii în camera preliminară și în cursul judecății „în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani“. Textul a fost modificat în acest sens prin art. II pct. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, anterior asistența juridică fiind obligatorie în acest caz doar în cursul judecății. De asemenea, Curtea observă că, în alte situații, reglementarea asistenței juridice obligatorii este determinată de elemente particulare ale persoanei în cauză, cum ar fi minoritatea, lipsa capacității de exercițiu, existența unei capacități de exercițiu restrânse etc. [art. 90 lit. a) și b) , respectiv art. 93 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală]. ...
Sursa oficială ↗