Decizia CCR nr. 88/2022Punctul 11

11. Se mai susține că legea este contrară art. 1 alin. (5) din Constituție în componenta sa de calitate a legii, pentru că înlocuiește o singură structură cu 16 structuri diferite din cadrul Ministerului Public. Se arată că infracțiunile de corupție, dar și cele de infracționalitate organizată săvârșite de magistrați sunt infracțiuni speciale și pot fi mai bine anchetate și urmărite penal de către un personal specializat; mai mult, mijloace tehnice specifice sunt deținute de direcțiile specializate de parchet, nu și de cele care funcționează pe lângă instanțele judecătorești. Practic, legea criticată îi exclude de la posibilitatea efectuării urmăririi penale a magistraților tocmai pe procurorii care au cea mai mare experiență în domeniul combaterii corupției și al criminalității organizate și care se bucură de autonomie față de sistemul general de urmărire penală, respectiv procurorii din cadrul DNA și DIICOT. Se ajunge astfel ca infracțiunile săvârșite de aceștia să fie instrumentate de procurori din cadrul unor unități de parchet care nu au avut și nu au în competență efectuarea urmăririi penale în domeniul corupției. Totodată, se arată că pentru a fi desemnat procuror pentru instrumentarea infracțiunilor săvârșite de magistrați, legea prevede drept condiție o „experiență profesională semnificativă“, ceea ce este o noțiune vagă, nefiind echivalentă specializării în domeniul combaterii corupției. Este improbabil ca un procuror DNA să aplice pentru a fi desemnat să instrumenteze cauze privind magistrați și, chiar dacă ar fi desemnat, aceasta nu se constituie într-un argument în sensul că criteriul antereferit vizează existența unei anumite specializări. ...