Decizia CCR nr. 77/2022Punctul 16
Punctul 16
16. Curtea a precizat că, prin jurisprudența privind dispozițiile art. 69 alin. (5) teza finală din Legea nr. 215/2001, a fost evidențiat caracterul de norme speciale, derogatorii, al acestor prevederi. Necesitatea restabilirii cu maximă celeritate a organelor de conducere la nivelul administrației publice locale, în speță, a primarului, reprezintă un argument suficient pentru a justifica măsura constând în derogarea de la regulile procedurale de drept comun ale modalităților de exercitare a liberului acces la justiție, în sensul ca hotărârea primei instanțe - tribunalul, secția de contencios administrativ - învestite cu soluționarea contestației împotriva ordinului prefectului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar să fie definitivă. Această măsură este una necesară și adecvată, urmărește un scop legitim - acela de restabilire a organelor de conducere ale administrației publice locale - și este proporțională cu acest scop (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 507 din 17 iulie 2018, precitată). ...
Sursa oficială ↗