Decizia CCR nr. 63/2022Punctul 12

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.02.2022 · dosar 15.735/215/2018
Punctul 12
12. Se susține că, de regulă, aprecierile motivate, cuprinse în procesul-verbal întocmit de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul penitenciarului (comisia pentru liberare condiționată), sunt cele care fundamentează, în realitate, soluția pronunțată de instanța de judecată, întrucât evaluările acesteia antamează previziuni concrete cu privire la șansele de reinserție socială ale persoanei condamnate și sunt făcute în cunoștință de cauză. Spre exemplu, dacă persoana condamnată poate fi liberată condiționat, comisia anterior menționată va emite aprecieri cu privire la existența premiselor că timpul executat a fost suficient pentru reeducarea persoanei condamnate și că aceasta, prin participarea activă la programele desfășurate în vederea pregătirii graduale pentru liberare, și-a format și și-a consolidat în mod real o atitudine corectă față de valorile sociale, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, scopul preventiv și educativ al pedepsei fiind atins. De asemenea, se arată că, în mod corect, judecătorul poate respinge anumite cereri de liberare condiționată care nu îndeplinesc condițiile de admisibilitate. Se arată că rolul judecătorului, în astfel de situații, este extrem de important, pentru că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, pe baza probelor existente la dosar, autorul acesteia nu a putut beneficia de liberarea condiționată, deși îndeplinea toate condițiile prevăzute de lege. ...
Sursa oficială ↗