Decizia CCR nr. 54/2022Punctul 50

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.02.2022 · dosar 3.454A/2021
Punctul 50
50. Actul de sesizare are ca obiect al criticilor de neconstituționalitate dispozițiile Legii pentru modificarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, care prevăd: + ARTICOL UNIC Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 1, litera h) se modifică și va avea următorul cuprins: ... h) cotă de recoltă - numărul de exemplare din fauna de interes cinegetic aprobat anual de către administrator pe specii și gestionar până la data de 15 aprilie pentru specia căprior și până la 15 mai pentru celelalte specii sedentare admise la vânătoare, care se pot vâna în cadrul unui fond cinegetic; ... 2. La articolul 6 alineatul (1) , litera f) se modifică și va avea următorul cuprins: ... f) stabilește și aprobă anual, până la data de 15 aprilie pentru specia căprior și până la 15 mai pentru celelalte specii sedentare admise la vânătoare, cu avizul autorității publice centrale care răspunde de protecția mediului, cotele de recoltă pentru speciile din anexa nr. 1, care devin obligatoriu de realizat, fără alte avize, acorduri sau autorizări suplimentare; ... 3. Articolul 24 se modifică și va avea următorul cuprins: ... + Articolul 24 (1) Speciile cinegetice se vânează în numărul, în locurile, prin metodele, în perioadele și cu mijloacele admise de lege, cu respectarea reglementărilor subsidiare privind autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii. (2) Numărul maxim de exemplare de păsări care pot fi vânate într-o zi de către un vânător, din speciile de păsări admise la vânătoare, se face în limitele prevăzute la lit. B din anexa nr. 1, fără alte avize, acorduri sau autorizări suplimentare. 4. La articolul 28 alineatul (3) , litera b) se modifică și va avea următorul cuprins: ... b) să fi efectuat 6 luni de stagiatură sub îndrumarea organizației vânătorești care gestionează cel puțin un fond cinegetic, la care solicită să fie înscris, cu excepția absolvenților de învățământ superior cu profil cinegetic; ... 5. Anexa nr. 1 se modifică și va avea următorul cuprins: ... Anexa nr. 1 - Perioadele de vânare și valoarea de despăgubire în cazul unor fapte ilicite pentru speciile la care vânarea este permisă precum și numărul maxim de exemplare de păsări care pot fi vânate într-o zi de către un vânător [...] ...
Sursa oficială ↗