Decizia CCR nr. 50/2022Punctul 33
Punctul 33
33. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate vizând încălcarea prevederilor art. 141 din Constituție, referitor la rolul Consiliului Economic și Social de organ consultativ al Parlamentului, Curtea, prin Decizia nr. 391 din 8 iunie 2021, antereferită, a apreciat, de asemenea, că este neîntemeiată. În acest sens, a arătat că în expunerea de motive a Legii nr. 55/2020, la secțiunea a 3-a, intitulată „Impactul socioeconomic al proiectului de act normativ“, la toate punctele acestei secțiuni, se menționează că „proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect“, inițiatorul, respectiv Guvernul, asumându-și astfel că Legea nr. 55/2020 nu are impact socioeconomic. Aceeași concluzie rezultă și din pct. 5, referitor la informații privind avizarea, al secțiunii a 6-a a expunerii de motive, cu denumirea „Consultările efectuate în vederea elaborării proiectului de act normativ“, în care se specifică, în mod expres, avizarea proiectului doar de către Consiliul Legislativ. ...
Sursa oficială ↗