Decizia CCR nr. 36/2022Punctul 31

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.01.2022 · dosar 283/32/2021
Punctul 31
31. Sub aspectul criticilor de neconstituționalitate extrinsecă, Curtea a constatat că nu se încalcă principiul bicameralismului. Astfel, din analiza comparată a documentelor privind inițierea și desfășurarea procesului legislativ în cauză, respectiv a proiectului de lege depus de Guvern, a formei adoptate de Senat, ca primă Cameră sesizată, și a celei adoptate de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, rezultă că prin completările operate de Camera Deputaților asupra formei Legii nr. 55/2020 adoptate de Senat sunt întrunite cele două condiții ale respectării principiului bicameralismului, referitoare la lipsa unor deosebiri majore de conținut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului și, respectiv, la lipsa unei configurații deosebite, semnificativ diferită, între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Prin urmare, nu a fost constatată încălcarea dispozițiilor art. 61 alin. (2) și ale art. 75 din Constituție. ...
Sursa oficială ↗