Decizia CCR nr. 33/2022Punctul 18
Punctul 18
18. Prin urmare, suspendarea judecării procesului nu reprezintă o acțiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoașterea unui drept subiectiv, ci un incident ce are loc în cursul desfășurării procesului și care se dispune pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege. Faptul că împotriva încheierii de suspendare nu se poate formula apel, ci doar recurs, nu este de natură a aduce atingere dreptului de acces liber la justiție, întrucât instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești și modalitatea de exercitare a căilor de atac sunt de competența exclusivă a legiuitorului, iar principiul accesului liber la justiție presupune posibilitatea celor interesați de a le exercita, în condițiile stabilite prin lege, astfel încât accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 236 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 20 noiembrie 2011, sau Decizia nr. 741 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 19 aprilie 2018). De altfel, accesul liber la justiție, aspect esențial al dreptului la un proces echitabil, este asigurat chiar prin reglementarea căii de atac a recursului, care, însă, potrivit art. 129 din Constituție, se exercită în condițiile legii. ...
Sursa oficială ↗